Adriana Grigore

Sunt Psiholog clinician acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania și psihoterapeut în formare de lungă durată în analiză jungiană, pasionată de descifrarea misterelor psihicului uman și de însoțirea clienților în călătoria lor interioară. Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației, iar din dorința de a aprofunda cunoștințele în acest domeniu fascinant, urmez cursurile unui masterat în Psihologie Clinică și Intervenție Psihologică, precum și Școala de formare în psihoterapie în analiză jungiană.

Munca mea este dedicată sprijinirii oamenilor în explorarea și înțelegerea emoțiilor, a tiparelor de comportament și a profunzimilor inconștientului, pentru a construi o viață mai armonioasă și autentică.
În completarea activității mele, sunt voluntar la DepreHUB, o linie telefonică gratuită care oferă suport primar pentru persoane care se confruntă cu provocări precum depresia, anxietatea, consumul de substanțe, depresia postpartum sau afecțiunile oncologice. Această implicare reflectă dorința mea profundă de a oferi sprijin celor care au nevoie, într-un moment de vulnerabilitate.

Încărcare...